A spune cam acelasi lucru. Experiente de traducere, de Umberto Eco

In ultimele decenii, cercetarile din domeniul traductologiei au favorizat aparitia a numeroase catedre, publicatii si institutii specializate, in care teoria are adesea o pondere excesiva comparativ cu exemplele concrete. In acest volum, rezultat in urma unei serii de conferinte si seminare despre traducere sustinute de autor la Toronto, Oxford si Universitatea din Bologna, Eco nu isi propune sa elaboreze o teorie generala a traducerii, ci sa ridice mai multe probleme teoretice pornind de la exemplele practice cu care s-a confruntat in calitate de corector al traducerilor altora, de traducator propriu-zis si de autor tradus care a colaborat cu propriii traducatori. Este o carte care se bazeaza pe exemple, un mozaic de citate si confruntari. Chestiunea centrala o reprezinta definitia traducerii, iar raspunsul - sau, mai bine zis, intrebarea initiala - este ca inseamna "a spune cam acelasi lucru". Desi, aparent, esenta problemei ar sta in acel "cam", multe intrebari graviteaza si in jurul lui "a spune" (se vorbeste inclusiv despre asa-numitele traduceri intersemiotice, cum ar fi ecranizarea unui roman sau transpunerea unei poezii pe muzica), al lui "acelasi" si, mai ales, al lui "lucru". Ce anume trebuie sa redea traducatorul din textul tradus? Simpla suprafata lexicala si sintactica? Prea usor sau, mai bine zis, prea greu, dupa cum veti vedea. De aici pornesc o serie de explorari in universul traducerii, prin limbi diferite, pornind de la expresii idiomatice pentru a ajunge la textele lui Shakespeare, dind cuvintul mai intii traducatorului automat Altavista confruntat cu inceputul Facerii, totul sub semnul unui principiu: traducerea este in primul rind un proces de negociere, precedat de unul de interpretare.

Umberto Eco s-a nascut la Alessandria (Piemont) la 16 ianuarie 1932. A urmat cursurile Universitatii din Torino, luindu-si licenta in estetica. Din 1971 este profesor de semiotica la Universitatea din Bologna. Conduce revista VS. Quaderni di studi semeiotici. In anii '60 a fost unul dintre exponentii de frunte ai avangardei culturale italiene, numarindu-se printre fondatorii revistelor Marcatre si Quindici. Din 1959 este consilier editorial al celebrei edituri Bompiani. A primit numeroase premii si distinctii culturale, inclusiv Legiunea de Onoare (1993). A predat la cele mai faimoase universitati din lume, fiind Doctor Honoris Causa a peste cincizeci dintre ele. A scris romane (Numele trandafirului, 1980, Premiul Strega, 1981, si Premiul pentru cea mai buna carte a anului; romanul a fost ecranizat de Jean-Jacques Annaud in 1986, cu Sean Connery, Christian Slater si F. Murray Abraham in rolurile principale; Pendulul lui Foucault, 1988, Premiul Bancarella; Insula din ziua de ieri, 1994; Baudolino, 2002; Misterioasa flacara a reginei Loana, 2004), studii de semiotica, estetica si teorie literara (Opera deschisa, 1962; Apocaliptici si integrati, 1964; Poeticile lui Joyce, 1966; Structura absenta, 1968; Formele continutului, 1971; Tratat de semiotica generala, 1975; Cum se face o teza de licenta, 1977; Lector in fabula, 1979; Semiotica si filosofia limbajului, 1984; Limitele interpretarii, 1990; Sase plimbari prin padurea narativa, 1994; Despre literatura, 2002), eseuri (Kant si ornitorincul, 1997), articole (reunite in volumele Jurnal minim, 1963; Al doilea jurnal minim, 1990; Secretul Minervei, 2001).
Din opera sa, Editura Polirom a publicat volumele In ce cred cei care nu cred (in colaborare cu Carlo Maria Martini, 2001), In cautarea limbii perfecte (2002), Numele trandafirului (2004), Misterioasa flacara a reginei Loana (2004), Pendulul lui Foucault (2005), Trei povestiri (in colaborare cu Eugenio Carmi, 2005), Cum se face o teza de licenta (2006), Limitele interpretarii (2007) si Apocaliptici si integrati. Comunicatii de masa si teorii ale culturii de masa (2008).