








Editia a II-a, revazuta si adaugita
Cu un eseu despre "Oralitate in textualitate" tradus din limba engleza de Anca Baicoianu si un capitol romanesc despre Mateiu I. Caragiale (2002).
"Pe tot parcursul acestui studiu, ma concentrez asupra citirii si recitirii ca procese, ca activitati dependente de timp, ca explorari, ca vizitari si (poate nostalgice) revizitari ale textelor, ca plimbari prin paduri textuale, excursii de placere, hoinareli sau pelerinaje. Din punctul de vedere adoptat aici, interpretarile trebuie considerate mijloace pentru atingerea unui scop, acest scop fiind continuarea lecturii, extinderea ei in relectura si in scris si rescris. Aici nu citesc sau recitesc pentru a interpreta; interpretez (printre multe alte activitati) pentru a citi, a reciti si a intelege recitirea. Distinctia dintre citire si recitire, care pare atit de evidenta pe plan empiric si pragmatic, este, pe plan teoretic, pe cit de inevitabila, tot pe atit de imposibil de sustinut. Strategia mea consta in a recunoaste aceasta imposibilitate (cu un mare numar de exemple specifice si in termeni analitici cit se poate de precisi) si a profita, in acelasi timp, din punct de vedere critic, de inevitabilitatea distinctiei, de necesitatea de a o reafirma (in pofida tuturor aporiilor) si de intuitiile adesea paradoxale privind procesul lecturii carora le poate da fiinta o astfel de reafirmare." (Matei Calinescu)
Matei Calinescu (1934 - 2009) a fost profesor de literatura comparata la Indiana University din Bloomington, Indiana, Statele Unite ale Americii. A parasit Romania in 1973, lasind in urma citeva carti de critica literara (Titanul si geniul in poezia lui Eminescu, Bucuresti, Editura pentru literatura, 1964; Aspecte literare, Bucuresti, Editura pentru literatura, 1965; Eseuri critice, Bucuresti, Editura pentru literatura, 1967; Eseuri despre literatura moderna, Bucuresti, Editura Eminescu, 1970; Clasicismul european, Bucuresti, Editura Eminescu, 1971; Conceptul modern de poezie: de la romantism la avangarda, Bucuresti, Editura Eminescu, 1972; Fragmentarium, Cluj, Editura Dacia, 1973), poezie (Semn, Bucuresti, Editura pentru literatura, 1968; Versuri, Bucuresti, Editura Eminescu, 1970; Umbre de apa, Bucuresti, Editura Cartea Romaneasca, 1972) si un scurt roman (Viata si opiniile lui Zacharias Lichter, Bucuresti, Editura pentru literatura, 1969), pentru care a primit Premiul pentru proza al Uniunii Scriitorilor din Romania (1969). In Statele Unite a publicat Faces of Modernity: Avant-Garde, Decadence, Kitsch (Bloomington, Indiana University Press, 1977), Five Faces of Modernity: Modernism, Avant-Garde, Decadence, Kitsch, Postmodernism (editie revazuta si adaugita, Durham, N.C., Duke University Press, 1987), Exploring Postmodernism (coeditare cu D.W. Fokkema, Amsterdam si Philadelphia, John Benjamins, 1988), Rereading (New Haven, Yale University Press, 1993). Impreuna cu Ion Vianu a publicat in romaneste Amintiri in dialog (Bucuresti, Editura Litera, 1994, ed. a doua, Iasi, Polirom, 1998, ed. a treia, Iasi, Polirom, 2005). La Editura Junimea a publicat Eugene Ionesco: teme identitare si existentiale (2006). La Polirom au mai aparut Despre Ioan P. Culianu si Mircea Eliade. Amintiri, lecturi, reflectii (2002; Marele Premiu al ASPRO), A citi, a reciti. Catre o poetica a (re)lecturii (2003; Premiul AER pentru stiinte umane), Portretul lui M (2003), Viata si opiniile lui Zacharias Lichter (2004), Tu: elegii si inventii (2004), Cinci fete ale modernitatii. Modernism, avangarda, decadenta, kitsch, postmodernism (editia a II-a revazuta si adaugita, 2005), Un fel de jurnal (1973-1981) (2006) si Mateiu I. Caragiale: recitiri (2007).